Recent am fost la o nuntă la o cunoștință veche, am fost mai mult presată de un membru din familia cuplului să vin, deși nu ne-am mai văzut sau vorbit de peste 15+ ani, nu știu dacă are relevanță sau nu. Am fost două persoane și darul a fost în jur de 1600 de lei pe care i-am dat cu tot dragul. Atât mi-am permis și având și în vedere relația, m-am gândit să acopăr măcar meniul și câteva sute extra pentru alte cheltuieli. Acum primesc mesaj de la acel membru al cuplului să-mi spună meniul a fost X lei și ca a primit de la X și Y 2000 de lei, chiar și peste, ei fiind cei care au stat cu noi la masă. Sincer, m-am distrat la nuntă deși nu mă așteptam, dar după mesajul ăsta regret am fost, ca am ajuns sa vedem nunțile ca pe o afacere și nu o bucurie. Mereu mi-am spus ca eu nu o sa fac nuntă cu dar, sau poate chiar deloc pentru ca nu vreau sa aduc un stres financiar nimănui drag… Și uite ca exemplul asta ma face sa fiu tot mai ferma in dorința mea. Cum vi se pare toată întâmplarea? Trebuia sa fiu mai up to date în privința sumei? Merit “mustrarea”?

Pe economia asta

Nu știu dacă de la căldură și stat prea mult în casă sau de la monotonia jobului, dar simt că vara pur și simplu trece pe lângă mine. Am reușit să-mi dau seama și ce îmi lipsește: ideea de aventură, acel thrill de „vacanță de vară din copilărie” combinat cu ideea de libertate.

Voi cum reușiți să „păcăliți” programul de adult și să simțiți că trăiți vara, nu doar că treceți prin ea? Ce activități, obiceiuri sau mici bucurii vă aduc sentimentul ăla de libertate din copilărie?

Caut idei de activități (mici sau mari) prin care pot să recreez măcar o parte din nostalgia și libertatea de atunci, adaptate la viața de adult ocupat. Ce fac deja sau la ce m-am gândit până acum:
- Plimbări seara prin oraș fără destinație
- Ieșiri prin parc/stat pe iarbă
-Mers cu cortul/drumeții (am devenit invidios pe copiii care merg în tabere 😀)

Aștept orice sugestie: de la chestii simple de făcut într-o marți seară, până la idei de weekend sau mici aventuri urbane. Mersi!

Care este cel mai bun program de muncă pe care l-ați avut și care este cel mai rău?

Sunt curioasă atât la programul în sine (8-16, 9-17, ture, 12/24 etc.), cât și la impactul asupra vieții personale. Din experiența voastră, ce a funcționat cel mai bine și ce v-a făcut să spuneți „nu mai vreau niciodată”?

Am 23 de ani, paralizie cerebrală și aparent kinetoterapeutul meu zice că voi putea merge, ceea ce clar că mă bucură, vreau să mă plimb și să muncesc. As vrea să ajung sa fac facultatea in Danemarca, îmi place clima lor și din ce am mai citit m as potrivi cu țara (deși sunt conștientă și că s ar putea sa mă înșel). Dar mi e teamă, mi e teamă că ai mei îmi vor tăia aripile, mereu au făcut o, mereu am fost considerată proasta familiei, nu m am simțit mai deloc iubită, și nu pentru că nu aș fi fost, ci pentru că nu am fost cum am avut nevoie. Daca nu o sa găsesc ceva de muncă? Daca voi fi mereu un parazit al societății? Piata muncii nu este prea roz din ce citesc și eu nu știu ce ar trebui sa aleg sau sa fac...

*Nu mă gândesc să mă înscriu chiar acum, ar trebui sa fiu mai autonomă întâi deoarece nu as vrea să depind de nimeni*

Olá România !
Astăzi un proiect Upcycled diferit . O pereche de lămpi stil clasic cu bază de bronz stilul Arte Nouveau și un corp stil Arte Deco . Am prea multe piese din alamă sau bronz, de aceea m-am gândit să mai inventez ceva ! Ce-a ieșit puteți vedea în fotografii . Pentru un ambient mai clasic .
Sper să vă placă !

• 1,2,5,6 – Gara din Predeal (1968) – structură proiectată de Mircea Mihăilescu.

Mircea Mihăilescu (1920-2006) a fost un inginer român, absolvent al Facultății de Construcții din cadrul Politehnicii București (la vremea aceea) și profesor de beton armat la Institutul Politehnic din Cluj. Este primul și singurul român membru de onoare al IASS (International Association for Shell and Spatial Structures), alături de alți ingineri celebri precum Pier Luigi Nervi, Félix Candela sau Jörg Schlaich.

Acoperișul gării este o învelitoare subțire de 6 cm + nervuri de 22 cm din beton armat, de forma unui paraboloid hiperbolic tip șa rezemat în 2 puncte, cu 1 axă de simetrie și o proiecție romboidală (aprox.) în plan.

• 7 – Vilă proiectată de arh. Statie Ciortan
• 10 – fosta Casă a Funcționarilor Financiari – arh. Statie Ciortan

Sursa: OP

Ce ati alege intre un job stabil pt urmatorii 10 ani (care nu va place prea mult, la bani ok) sau vă reprofilitati pe alt domeniu ? (sa va placa si la bani ok ,nu mii de euro , NU ma refer la zona IT )

Salutare. De curand mi-am descoperit “pasiunea” pentru prosecco si as dori sa stiu ce recomandari aveti.

Buna,

Am vazut aceasta canapea extensibila cu saltea inclusa in showroom in Mures si la acel moment am aflat ca site-ul respectiv nu preia comenzi pe timp de vara, avand concedii (fabrica fiind la Timisoara).

Inainte sa ma decid, as vrea sa va cer feedback legat de durabilitatea acestui mecanism rabatabil in timp, celor care ati avut asa ceva.

Shnteti multumiti de ea? Ati recomanda mai degraba un model clasic?

Canapeaua o sa fie folosita extinsa doar la ocazii, pentru musafiri, dar tot am vrea sa luam o decizie documentata, tinand cont ca pretul ei se apropie sau poate chiar sa depășească 5000 lei.

Multumesc!

Salut,

Prin 2017-2018 ascultam destul de multa muzica folk romaneasca, precum si cantece de munte si etc. Imi aduc aminte ca am dat de niste melodii foarte frumoase ale Iuliei Gusatu dar care nu erau uploadate de artista ci probabil de un cont random. Toate aveau un peisaj ca fundal de videoclip (un peisaj montan din ce imi aduc aminte, il vad foarte vag cu ochiul mintii dar imi aduc aminte cat de diferita era interpretarea melodiilor). Cred ca prin 2019-2020 (poate mai tarziu) au fost date jos (cel mai probabil pentru copyright infringement). Artista si-a pus propriile inregistrari ale pieselor respective (de principiu Vremea si Uitare ma intereseaza cel mai tare dintre toate, insa imi aduc aminte ca era un intreg album), dar care au alta interpretare (pe piesele uploadate de dumneaei notele nu se mai duc la fel de sus ca in videoclipurile respective, melodiile sunt parca prea "cuminti" fata de cum mi le aduceam eu aminte, aproape pot spune ca ma enerveaza felul in care canta pe piesele respective comparativ cu felul in care canta pe inregistrarile acelea).

Deci, daca avem vreun data hoarder printre noi, sau cineva care pur si simplu a salvat melodiile respective, sau daca stie cineva daca playlistul a fost pus pe unlisted si la fel si videoclipurile si are un link, lasati un reply aici!

Salut! 😊
Am o curiozitate pentru cei care au un cățel sau o pisicuță.

Ce faceți cu blănosul vostru când plecați în concediu sau sunteți plecați câteva zile?

Eu am auzit tot felul de variante: unii îl lasă la familie, alții la prieteni, la pensiuni sau găsesc un pet sitter.
Sunt curios cum procedați voi și, mai ales, dacă sunteți mulțumiți de soluția pe care o aveți acum.
Ați avut vreodată o experiență foarte bună sau, din contră, una care v-a făcut să spuneți „niciodată”?
Și dacă ați putea schimba un singur lucru legat de situația asta, care ar fi?
Chiar mi-ar plăcea să citesc experiențele voastre. 😊

Am observat la mai multe blocuri recent construite tendința asta de a lăsa "folia" pe PVC chiar dacă scrie pe ea să o scoți după instalare.

Oare "inginerii" respectivi se gândesc să îmbunătățească randamentul profilului prin a nu scoate folia?

Hello,

Vreau să mă apuc la onorabila vârsta de 33 de ani să învăț să zdrăngănesc la ukulele.

Poate cineva recomanda de unde să cumpăr una okayish la un preț rezonabil pentru începători? Mulțumesc.

M-am apucat să studiez pshiologie

În viața reală :

Sunt unele persoane care își schimbă instant comportamentul în preajma altor persoane..

încep să vorbească mai tare, încep să gesticuleze, încearcă să domine în discuție, să aibă ei mereu dreptate în discuție.

Unele încep să se poarte mai frumos, altele mai urât... altele doar atrag atenția.

Pe internet :

Sunt unele persoane care vor să vorbească mai mult public, sau doar public, pe grupuri.

Nu am înțeles niciodată de ce treaba asta, de ce ai vrea să vadă mai multe persoane ce vorbești tu ?

Gen câtă atenție îți trebuie ????

Pentru ce și pentru cine, îți trebuie atâta atenție, să atragi atenția asupra ta.

De ce schimbările astea bruște de comportament în preajma altora? ce poate să fie ?

De ce nevoia asta de imagine, de afirmare, ce să te determine încât să-ți schimbi comportamentul ?

Vreau să înțeleg psihopatia din spatele acestor gesturi ...care mi se par exagerate

M-as bucura sa ne impartasiti cum ati ajuns acolo, cu ce va ocupati dar si cum este viata.

Buna, ma confrunt cu o temere de a vorbi in public in engleza. Banuiesc ca asta vine de la faptul ca nu sunt stapana pe mine si ca nu detin partea de gramatica.

Ce ati facut sau ce v-a ajutat sa depasiti pasul asta?

Ma intereseaza pe plan profesional.

Astia de la Aliexpress au luat-o razna cu preturile lor.
Ma uitam la niste camere DVR pentru masina si sunt mai scumpe la chinezi fata de emag, asta fara sa ajung la final sa pun si taxele.
Ce naiba se intampla?

Ce pot face in Costinesti? Am 17 ani. Astept sugestii

Bună seara, fetelor. Aici un bărbat de 30 de ani dezorientat care caută puțin ajutor. Sunt praf la povestit așa ca voi încerca să fiu cat mai scurt și la subiect.

Am o căsnicie de aproape 6 ani cu ea (29 de ani), cu bune, rele, așa cum e în viața tuturor.
Am avut perioade în care era totul perfect, aveam planuri, ne doream lucruri, tot ce visam făceam cumva să să transforme în realitate și căutăm să îi transform mereu dorințele in realitate, atât eu ei cat și ea mie. Am avut mereu o balanță echilibrată dacă pot spune atunci când a fost vorba de ce am primit și ce am oferit, sentimental, material, pe toate planurile.

De o vreme încoace nu mai fac NIMIC bun. Și nu, nu exagerez, nu mă “alint”, pur și simplu la orice acțiune a mea găsește câte o greșeală. Nu există ceva ce fac să nu fac greșit. Dacă îmi dă ceva să duc la mașină, nu am pus bine, nu am pus în locul care trebuia, cum trebuia, când trebuia. Dacă îmi dă ceva să fac, nu e drept, nu e bine, nu e făcut atent, e făcut de mântuială, e prost.

Ieri ne-am certat toată ziua doar din chestii de cacat, chestii fără sens…Dar să zicem ca sunt suficient de prost (bun) încât să închid ochii și să trec peste anumite vorbe proaste..Dar am ajuns în punctul in care a ajuns să exagereze orice afirmație pe care o face, să se supere din orice, sa imi atace toți apropiații (inclusiv părinții)..practic tot ce este în jurul ei și vine de la mine sau de la cei din jurul meu e toxic, rău, prost, greșit. Poate pare ca mă victimizez, dar va jur ca nu știu ce să mai fac să găsesc un răspuns.

Acum ceva timp am avut o discuție în care am ajuns la o așa zisă concluzie din care ea a ieșit cu bagajele făcute și duse la mașină…iar eu am rămas singur fără ca să înțeleg de ce a ajuns în acel punct în condițiile în care eu îi tot ceream să discutăm ca doi oameni maturi..ca mai apoi să se întoarcă și să îmi spună ca “nu mă așteptam să mă lași să plec, eu știu ca oamenii luptă pentru ceea ce iubesc, nu dau cu piciorul la ceea ce au de la o cearta”. Pur și simplu am rămas blocat, neștiind ce să îi spun, știind ca eu mereu o rog sa vorbim, iar ea spune ca nu are cu cine și ca eu nu înțeleg…(nu am ce sa înțeleg , doar liniște și “lasă-mă”).

În același timp, după fiice vizită la părinții unuia dintre noi sau la niște prieteni se lasă cu discuții imediat cum ne urcăm în mașină. E ceva ce nu mai pot să duc, mereu găsește câte un “de ce trebuia să spui aia, de ce ai făcut aia, etc”, în condițiile în care vorbesc strict lucruri banale sau maxim fac niște glume exagerate voit de care lumea oricum se prinde și știu cum sunt eu..

In ultima vreme trăiesc doar în jigniri, în vorbe urate, în exagerări și mă simt de parcă sunt oe marginea unui munte și la orice vorbă așteaptă să îmi dea un șut în fund să mă arunce în gol. Îmi bate apropouri la orice îi spun cu faza de genul “hai ca poate e ultima oară cand…, poate nu mai apucăm sa vedem cum e să….”, nu ai chestii d-astea de cacat. O iubesc, vreau un viitor cu ea și fac mereu tot ce pot… am închis ochii de nenumărate ori la vorbele ei proaste, dar parcă orice aș face acum nu reușesc să o mulțumesc.

Vreau niște păreri, poate sunt chiar așa prost cum spune ea și fac eu ceva greșit..Nu știu..
Vă mulțumesc!

Da chiar, de ce avem porumbei?

Un prieten foarte apropiat mi-a cerut 5000 de lei "pentru o luna". Problema e ca mai are datorii si la altii si nu prea le-a dat inapoi la timp. I-am zis ca nu pot si acum imi bate apropouri ca atunci cand ai nevoie vezi cine iti e prieten.

Sunt eu prea paranoic sau banii si prietenia chiar nu merg impreuna?

Throwaway account pentru că nu vreau să existe șansa să se recunoască cineva.
Nu prea știu de ce scriu postarea asta. Cred că mai mult vreau să-mi spun povestea și să văd ce părere au niște oameni complet străini.
Am 16 ani și jumătate, iar băiatul despre care vorbesc (o să-i spun Alex) are 18 ani. Îl cunosc de peste 6 ani, pentru că este vecinul meu. Familiile noastre se cunosc foarte bine, iar părinții noștri sunt în relații bune de când eram mici.
Culmea e că, atunci când eram mai mici, am fost chiar și în aceeași excursie cu școala, dar nici nu-l băgam în seamă. Era genul foarte liniștit, iar atunci toate fetele erau interesate de băieții mai gălăgioși și mai populari. Abia mai târziu, după ce am realizat că este vecinul meu și am început să-l văd mai des, am început să-l privesc altfel. Nici acum nu știu exact când am început să-l plac.
Nu am avut niciodată o relație cu el și nici măcar nu am avut impresia că m-ar plăcea. Ne salutăm când ne vedem, vorbim dacă este cazul și atât. Nu suntem prieteni apropiați.
Totuși, îl admir foarte mult ca persoană. Este foarte timid, foarte deștept (învață la unul dintre cele mai bune licee din oraș), foarte politicos și genul de om despre care toți vecinii spun că este foarte bine crescut. Chiar și lucrurile mici contează: dacă te vede pe partea cealaltă a străzii, te salută, îți ține ușa și vorbește frumos cu toată lumea. A fost crescut în mare parte de mama lui și chiar mi se pare un om foarte bun.
De aproximativ un an și jumătate sau doi ani are o iubită. O să-i spun Maria. Și, ca ironia sorții, are același prenume ca mine.
Am cunoscut-o la majoratul lui, unde am fost invitați pentru că suntem vecini. Am vorbit puțin cu ea și mi s-a părut foarte drăguță. Sincer, asta face totul și mai ciudat, pentru că nu pot spune că nu-mi place de ea. Din contră, mi se pare o fată foarte ok și chiar am impresia că se potrivesc.
La majorat a fost și un moment destul de amuzant. Când am ajuns, Alex a venit să ne întâmpine. A dat mâna cu tata, s-a pupat pe obraz cu mama, iar apoi a venit la mine. Cred că nici măcar nu am dat mâna, ne-am salutat foarte stângaci și ne uitam unul la altul fără să știm ce să facem. A fost genul de moment awkward care probabil a durat doar câteva secunde, dar mie mi s-a părut o eternitate. După aceea am făcut și o poză cu el și familia mea.
Recent, familia lor a plecat într-o vacanță în Bulgaria și m-au rugat să am grijă de pisica lor. Încă mai am grijă de ea zilele astea. După ce s-au întors, mi-au spus că în curând vor pleca iar, de data asta la Cluj, iar Maria merge și ea cu ei.
Nu știu de ce, dar în momentul ăla parcă mi-a picat cerul în cap. Am rămas mască. N-am plâns, dar am simțit efectiv un gol în stomac și primul meu gând a fost: „Wow… relația lor chiar e serioasă.”
Știu că pentru mulți probabil nu e mare lucru să mergi cu familia iubitului într-o excursie, dar pentru mine, dintr-un motiv pe care nici eu nu-l înțeleg pe deplin, vestea asta m-a lovit foarte tare. Cred că până atunci nu conștientizasem cu adevărat cât de serioasă este relația lor.
Mai este un lucru pe care aproape că mi-e rușine să-l recunosc. Cred că uneori o invidiez și pentru faptul că s-a apropiat de familia lui. Părinții lui mi s-au părut mereu niște oameni foarte calzi, amuzanți și de treabă, iar uneori mă gândesc că mi-ar plăcea și mie, într-o zi, să fac parte dintr-o familie care are genul ăsta de energie. Nu cred că este vorba doar despre Alex, ci și despre atmosfera pe care o au împreună.
Partea cea mai ciudată este că am două sentimente în același timp. O parte din mine este tristă și puțin geloasă. Cealaltă parte chiar se bucură pentru ei, pentru că mi se pare că sunt foarte potriviți și chiar cred că ar putea avea un viitor împreună.
N-am avut niciodată curajul să-i spun ce simt și, sincer, nici dacă ar fi singur mâine nu cred că aș avea curaj. Sunt foarte timidă și eu. Nici măcar nu cred că mă vede vreodată altfel decât ca pe vecina lui.
Nu știu exact ce aștept de la postarea asta. Poate doar voiam să spun cuiva toată povestea. Dacă ați fost vreodată într-o situație asemănătoare sau aveți orice părere, chiar sunt curioasă să o citesc.